Bună, sunt Elisabeta

Și tu ai simțit vreodată că vrei să „repari” ceva în tine, dar nu știai de unde să începi? Când eram copil, aveam un obicei care, privit din exterior, putea părea ciudat. Făceam rost de papuși, pe care le "stricam" intenționat. Desfăceam cusături, scoteam brațele din încheieturi sau mecanismele lor în bucăți mici. Pentru cei din jur, eram doar un copil curios care se juca puțin "prea dur". Dar pentru mine, era ceva mai profund: voiam să înțeleg unde "le doare". Voiam să le repar însă nu visam să fiu medic, cum ar fi fost de așteptat. Doar visam să repar oameni.

Anii au trecut, iar viața m-a purtat pe un drum neașteptat. Am ales inițial ingineria — un domeniu logic, rațional, concret. A fost o cale care m-a învățat multe despre sisteme complexe, despre cum părțile și detaliile se aliniază pentru a crea un întreg funcțional. Dar, undeva în sufletul meu, lipsea ceva. Fiecare plan și fiecare sistem rezolvat era doar o umbră a visului meu din copilărie.



Îți ofer o experiență terapeutică integrativă, pe mai multe niveluri.

Nu lucrez doar cu mintea ta, ci și cu emoțiile, corpul, relațiile și energia ta profundă. Integrez psihoterapia, exercitii  sistemice, carduri metaforice,  lucrul cu corpul și Theta Healing într-un proces personalizat și blând.

 

 Nu iti arat o cale prestabilită. Iti ofer ceva mai prețios: senzația profundă că poti păși în siguranță în propriul lor adevăr. Prezența mea nu impune, ci susține. Nu forțează, ci înmoaie zidurile. În spațiul pe care îl creez, fricile nu mai au ecou puternic, iar vocea interioară începe să se audă mai clar.

 

Oamenii îmi urmează pașii nu pentru că eu știu toate răspunsurile, ci pentru că simt că pot să și le găsească — cu încredere, cu sens, cu blândețe.

Alătură-te abonaților mei


Și apoi, încet-încet, am realizat ceva esențial: oamenii sunt cele mai fascinante și complexe sisteme pe care le putem explora. Dar spre deosebire de mașini sau circuite, ei nu se strica pur și simplu. Se rănesc în moduri invizibile. Se pierd printre propriile emoții, temeri și povești.

Așa am ales să fac o schimbare radicală. Am intrat în lumea psihologiei, apoi a consilierii, iar recent am devenit psihoterapeut. Începând cu mine însămi, am învățat cum să îmi "repar" propriile răni invizibile, cum să privesc în mine cu blândețe și curiozitate, așa cum făceam odinioară cu păpușile mele.

Astăzi, fiecare sesiune cu un client este o explorare. Nu sunt aici să repar pe nimeni, pentru că oamenii nu sunt stricați. Sunt aici să împărtășim un drum, să descoperim împreună cum se pot reconstrui, cum își pot regăsi sensul și echilibrul.

Dacă și tu simți că ceva lipsește, dacă ești într-un loc unde durerea pare fără sfârșit, vreau să știi că nu trebuie să fii singur. Așa cum, în copilărie, am avut răbdarea să descopăr fiecare fir și fiecare detaliu al păpușilor mele, acum sunt aici să fac același lucru împreună cu tine.

Pentru că fiecare om are povestea lui, iar în povestea fiecăruia există mereu loc pentru vindecare și reconstrucție.

STUDII/ FORMĂRI

Facultatea de Psihologie si Științele Educației- Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Psiholog

Asociația de Psihoterapie Integrativă (Școala R. Erskine)-Psihoterapeut Integrativ

Asociația de Psihoterapie Integrativă- Consilier dezvoltare personală

Asociația Confident- curs de psihotraumă

AncestryHub- curs formare tablă sistemică Poarta

Asociația Career Pass- curs"Introducere in tehnica de lucru cu cardurile metaforice OH si AHA"

Edu Deo Training SRL- curs Theta Healing (Practicant)



Elisabeta SIMION

Psiholog, Consilier dezvoltare personală, Psihoterapeut integrativ

+40 723 314 612

contact@elisabetasimion.ro

Newsletter

Vă puteți înscrie pentru a fi la curent cu noutățile

systeme.io

systeme.io